Photo diary
Iar scriu un post în care vreau să mă laud, nu că aș fi descoperit vaccinul pentru Coronavirus, ci pentru că am găsit în sfârșit un lan (lănișor- nu știu dacă are diminutiv lan, deci să-mi fie cu iertare) în care să mă pozez. Și nene, cine a zis că este ușor să faci poze lângă un drum aglomerat cu o grămadă de oameni “invidioși” care claxonează? Extenuare totală!
Eh, râdem, glumim, așa că te las să îți delectezi retina cu cerul acela pictat și minunățiile acelea de maci!
Stay safe!
Ce vreau eu cu postare aceasta?
Nimic!
Sau poate doar să deschid o fereastră pentru a vedea un pic cum arată fericirea pentru mine. Nimic fancy, nimic costisitor, doar…
Doar oameni frumoși și locurile în care alergam de când eram mică. De fiecare dată când merg în locurile acestea descopăr altceva nou, ba câte o căprioară ce zburdă speriată din cauza noastră, ba cântecele cele mai frumoase ale cucilor și altor păsări, ba câte un pom fructifer acolo unde te aștepți mai puțin, ba tot felul de flori sălbatice care îți încântă ochii. Suntem așa de bogați și avem nevoie de atât de puține lucruri pentru a fi fericiți…
Status: feeling grateful and beyond happy…
Trăim vremuri tare ciudate, știu că ai tot auzit asta în ultima vreme, dar îți mai repet și eu. Azi se face o lună de când am încetat activitățile în afara casei și deși nu eram eu mare avidă de a socializa sau de a ieși din perimetrul curții, totuși parcă interzicerea asta provoacă traume psihice. Am epuizat toate lucrurile pe care mi le doream să le fac atunci când nu aveam timp: am citit, am gătit, da, nu îți vine să crezi, dar nici nu o să ies mare bucătăreasă din pandemia asta, unele lucruri nu sunt pentru toată lumea; am văzut filme, am făcut tot felul de activități de lucru manual, am desenat, am colorat, am făcut curat, și așa mai departe. Ideea principala este că apreciez mai mult lucruri pe care le luam de-a gata înainte. Îmi este așa de dor de lucruri simple, îmi este dor să conduc, îmi este dor de munte, îmi este dor sa mănânc o bombă de junk food chiar și de la McDonalds, ți-am zis că nu mă pricep într-ale bucătăriei, și cu riscul de a părea foarte superficială, vreau o cafea de la Starbucks. Trăim vremuri ciudate cum nu am mai trăit înainte, și cu asta îmi rezerv dreptul de a posta un jurnal de pandemie ciudat. Stai acasă și ai grijă de noi toți!
Ca la fiecare sfârșit de an, iată-mă aici cu sinteza mea pentru 2019.
Wow, ce introducere!
Anyway, hai sa trecem la subiect, căci nu a mai rămas mult din an și să profitam de ultimele momente, zic.
2019 ai fost cel puțin fabulos, ai fost anul realizărilor, împlinirilor dorințelor și atâtor momente fericite. La final de an, mă declar cu niște riduri de expresie profund pronunțate, pentru toate momentele de râs, căci au fost multe.
Îți mulțumesc, 2019, pentru oameni frumoși, pentru tot ce m-ai învățat, pentru tot ce am trăit.
Iar pe tine, pe tine te invit să râzi, să trăiești, să plângi, să înveți, să cauți și să nu încetezi sa explorezi.
Nu uita să faci fiecare zi, cea mai fericită zi!
Drumurile anevoioase duc adesea în locuri care îți umplu inima, îți aduc liniște și te fac să realizezi cât de norocos și de “bogat” ești. Cam așa stau lucrurile aici sus la înălțime…Te invit într-un periplu foto într-un loc magic… hashtag Amifeatrul Transilvaniei
Nu am cuvinte să descriu cât de mult mi-a plăcut la Viscri…totul este ca din poveștile de demult. Nici nu știu să zic ce mi-a plăcut mai mult, faptul că totul este ca la începuturile lumii :)) glumesc…
Nu există asfalt, coșurile de gunoi sunt niște cosuri din răchită, am mâncat cea mai bună ciorbă din viața mea, și mie nu îmi place ciorba prea tare, și am văzut cele mai frumoase case ever… Locul este atât de simplu încât nu ai cum să nu te îndrăgostești de el. Încă o dată se confirmă faptul că simplitatea este cea mai frumoasă.
Unul din visurile mele este să am o casă pe plajă, iar casa aceasta din imagini este exact ceea ce îmi doresc. Imaginează-ți cum ar fi sa te trezesti şi să iei micul dejun sau să îţi savurezi cafeaua privind marea, sau să adormi cu sunetul valurilor…
Doar imaginează-ţi…
Discutam zilele trecute cu cineva despre cât de importante sunt anumite unghiuri pentru ca niște cadre foto să iasă mai speciale, și cât de mult contează cum pui în evidență un loc simplu banal pentru niște poze wow…
Peisajul din pozele mele era el prea wow, și astfel a făcut pozele cu mine, care erau banale, minunate…
Dacă m-ar întreba cineva cum ar arata raiul în accepțiunea mea, probabil i-aș răspunde că ar arăta fix ca în imaginile de mai jos.
hashtag BLESSED
Red cup 